În fiecare an, pe 18 martie, în Republica Turcia se marchează Ziua Eroilor Turci căzuţi la datorie, în ţară ori în afara graniţelor.
Pe 18 martie, in Turcia sunt comemorați eroii turci care și-au jertfit viața pe front, în țara sau în afara granițelor ei. În Cimitirul Eroilor Turci din Brăila există 12 morminte în care se regăsesc osemintele soldaților turci, în timp ce 754 de militari de aceeași naționalitate au fost înhumați în gropi comune, în timpul Primului Razboi Mondial.
Cu acest prilej,reprezentanții Consulatului Turciei la Constanta, cei ai Uniunii Turcilor din România, reprezentanții mediului de afaceri din Braila, Constanta, Galați și Tulcea, dar și reprezentanții administrației publice locale din Braila au depus coroane de flori şi au păstrat un moment de reculegere la Cimitirul Eroilor Turci din Brăila.
Delegatia Consulatului, condusă de domnul Uygar Mustafa SERTEL, Consul General al Consulatului Turciei la Constanta, a vizitat și Casa de Cultura “Petre Ștefănescu Goanga”, unde a urmărit un program artistic pregătit de Corul Armonia.