Republica Turcia serbeaza pe 29 octombrie ziua națională, marcând astfel 96 de ani de când țara a fost proclamată republică, sub conducerea lui Mustafa Kemal, supranumit „Atatürk” – tatăl tuturor turcilor.
Primăria Municipiului Brăila în colaborare cu Comunitatea Turcă din Brăila, Palatul Copiilor și Elevilor și Grupul Steluțe Dunărene a organizat, marți, 29 octombrie, ora 16.00, diverse momente la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Brăila.
La eveniment au participat elevi de la specializarea turism ai Colegiului Economic „I. Ghica”, Liceului Tehnologic „E. Nicolau” și Colegiului Tehnic „C. D. Nenițescu”.
Dna Urfet Mocanu, vicepreședinte al Comunității Turcilor din Brăila, a deschis evenimentul dedicat împlinirii a 96 de ani de la întemeierea Turciei moderne și a rostit o scurtă alocuțiune despre faptul că până astăzi, Republica Turcia își continuă existența în conformitate cu principiile de bază ale republicii proclamate pe 29 octombrie 1923. Reformele lui Atatürk au fost reprezentate de o serie de măsuri politice, juridice, culturale, sociale și economice. Mișcarea reformatoare a început cu modernizarea constituției, prin promulgarea noii legi fundamentale în 1924, și a continuat cu promulgarea unor legi de inspirație europeană, adaptate la nevoile noii republici. Au urmat modernizarea administrației publice și a sistemului de învățământ. Ca parte a reformelor a fost promovată dezvoltarea industriei, fiind folosite, în acest scop, mijloace precum ar fi înființarea întreprinderilor și băncilor de stat. Esența acestor reforme era credința conform căreia societatea turcă trebuie să se occidentalizeze atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere cultural, aceasta fiind singura șansă pentru modernizare.
Steliana Ion, coregraf în cadrul Palatului Copiilor și Elevilor, a pregătit mai multe momente de dans specific turcesc. De remarcat este faptul că grupul de dans a reinterpretat, în costume specific turcești, dansurile tradiționale, dar și cele moderne ale turcilor, dansuri pe care le regăsim la orice petrecere tradițională.
Grupul Steluțe Dunărene, condus de profesoara Liliana Toader, a pregătit piese în limba turcă, dar și engleză.
Toți participanții au primit stegulețe cu drapelele Turciei și României, realizate ca semn de colaborare între cele două state moderne, dar și dulciuri.
- Acasa
- Istoric
- Evenimente
- 2024
- 2023
- Atelier de croșetat
- Ziua Marelui “NU” – Zi Națională a Greciei, 28 octombrie a fiecărui an, la Brăila sărbătorită în 27 octombrie 2023
- Recreere, bună dispoziție prin implicare și dedicare la CNIPT
- Activități desfășurate la CNIPT Brăila!
- Turiștii Brăilei – Grup organizat (ARGEȘ) – pelerinaj – 20 iunie 2023
- CNIPT Brăila, lângă micii exploratori ce derulează activități in cadrul Proiectului „Școala Verde”
- Ziua Națională a Greciei (25 martie) sărbătorită la Brăila, vineri, 24.03.2023!
- Semne de primăvară
- Socializare, Implicare și Promovarea activităților culturale și turistice la CNIPT Brăila!
- Partide de Șah – cursuri gratuite pentru copii
- 2022
- 14 noiembrie 2022 – Tur pietonal ghidat, Centrul istoric al Brăilei – ghid specializat Lâlă Gabriel
- Vizită la Casa Memorială „Ana Aslan”
- Ziua Marelui Nu
- Vizitatori, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Diversității Culturale 10.10.2022
- Vizita la Casa Memoriala “Panait Istrati” 3 octombrie 2022
- Activitati de promovare, saptamanale, desfasurate la Cnipt Braila
- CNIPT salută prezența turiștilor la Brăila!
- 21 mai 2022
- 9 mai – Ziua Europei 2022
- 15 – 17 aprilie 2022 – Festivalul Florilor – Ediție de Primăvară
- Cursuri de șah gratuite
- Ziua Internationala a Rromilor – 8 aprilie 2022
- Ziua Nationala a Greciei
- La CNIPT Brăila, – ”Semne de primăvară”!!!
- 2021
- Expozitie de Iarna
- Ziua Națională a României
- Expoziția Istorică „Vladislav I”
- Targul de carte
- Memorial “Maria Albulet” – Concurs de Sah sub 12 ani – 11-12.09.2021
- Vizita Clubului Pensionarilor din Câmpina
- Zilele Municipiului Brăila
- FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE ȘAH CLASIC „AL DAHRA”, EDIȚIA I – 2021
- 12 iunie 2021 – NOAPTEA MUZEELOR – Prima ediție de vis !!!
- 09.06.2021 – La pas prin Dobrogea de Nord
- Ziua Internationala a Copilului 2021
- Expoziție florală cu vânzare
- Ziua Națională a Greciei – 25 martie 2021
- Semne de Primăvară, la Brăila 03.03.2021
- Expoziție mărțișoare – Centru Istoric
- 2020
- Târg de Carte
- Festivalul Florilor de Toamnă
- Festivalul Peștelui
- Ziua Bulgariei, 3 martie 2020
- Orașul lui Codin – Povești ale Brăilei
- 10 iunie 2020 – Orasul Braila se mandreste cu un oaspete special
- 1 iunie Ziua Mondiala a Copilului
- Lansarea la apa a unei noi ambarcatiuni!!
- Reabilitari cladiri in orasul Braila
- Teatrul de Păpuși Cărăbuș Brăila
- Teatrul de Papusi “Carabus”- Braila- anunt important 21.07.2020
- Teatrul Maria Filoti -Braila
- Teatrul Maria Filoti Braila-anunt important 23.07.2020
- Zilele Municipiului Braila 13-16.08.2020
- 2019
- Ziua Națională a Turciei – 29.10.2019
- A doua Mare Zi Națională a Greciei – Ziua Marelui ”NU” 28.10.2019
- 19 – 22 septembrie 2019 Festivalul Peștelui
- 16-18 septembrie 2019 – Festivalul Florilor de Toamna
- 08 – 15 august 2019 – Zilele Municipiului Brăila
- Ziua Franței – 14 iulie 2019
- Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii
- Ziua Națională a Greciei 25 martie 2019
- 9 Mai 2019, Ziua Europei
- Comunitatea Elenă din Brăila a sărbătorit Ziua Națională a Greciei
- Festivitate premiere la Concursul de Șah – Brăila, ”Orașul cu Salcâmi”
- Ziua Naționala a Bulgariei
- 2018
- 29 octombrie Ziua Națională a Republicii Turcia
- Ziua Marelui “NU” sau Ziua Demnității a Republicii Elene
- Festivalul Dulciurilor
- Târgul de Carte
- Festivalul Florilor editia de toamna 2018
- Zilele Municipiului Braila
- Ziua Nationala a Frantei “Vive la France, Vive Brăila”
- Ziua Americii
- Ziua Drapelului
- Festivalul florilor de primăvară 2018
- Festivalul Muzicilor Militare, editia XIV, 2018
- Nepoți pentru Bunici
- Festivitate de Premiere la Concursul se Sah Cupa “Orasul cu Salcami” etapa I, desfasurat in perioada 10-25.03.2018
- Ziua Eroilor Turci – 18 martie 2018
- Comunitatea bulgara la zi de sarbatoare!!
- 650 de ani de atestare documentara a Brailei
- Harta orasului Braila
- Obiective turistice
- Cazare turistica
- Acces
- Contact