21 mai 2022, Ziua Sfinților Constantin și Elena, am animat Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Brăila cu partida de Șah, Și, la finalul lecției de sah, un eveniment dedicat Comemorării a 100 de ani de la Marele Dezastru al grecilor din zona Asia Mică.
Au participat Clubul de Șah Sportiv Micul Print si Asociația Filo – Elenă Eleftheria! Asociația Culturală Filo-Elenă ”Eleftheria” Brăila a comemorat un secol de la genocidul grecilor din Asia Mică, cu referire specială la grecii din regiunea Pontului.
A fost o călătorie dureroasă în trecutul care nu este suficient de îndepărtat pentru a-i uita greșelile pe care riscăm să le repetăm din inconștiență, egoism și, mai ales, lipsă de iubire pentru semeni. S-a realizat o expoziție de fotografie documentară cu imagini ale evenimentelor din anul 1922, am discutat despre condiția de refugiat și, mai ales, am descoperit unicitatea dansurilor tradiționale din Pont interpretate de Ansamblul Pandora.
Mulțumiri colaboratorilor pentru implicare: Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, CNIPT Brăila, Scoala Gimnaziala Nikos Kazantzakis, Voreades Χορευτικός Όμιλος Καλαμαριάς, Clubul de Șah ”Micul Prinț” prin Preda Iulian, Cercul de pictură coordonat de prof. Catrinel Volcu. Propunem și pe această cale mesajul pe care toată Grecia îl transmite în acest an comemorativ: ”Să nu uităm niciodată!”