Primăria Municipiului Brăila în colaborare cu Comunitatea Bulgară din Brăila a desfășurat la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Brăila, în data de 3 martie 2020, începând cu orele 16.00, un eveniment dedicat acestei zile speciale. Invitați la evenimement au fost elevi ai Liceului de Arte „Hariclea Darclee”, membrii comunității și altii. Programul artistic a fost susținut de grupul vocal-instrumental ”Valurile Dunării” ai Casei de Cultură . Au cântat melodii din repertoriul bulgar dar și românesc, cât și la mandoline. În timpul evenimentului toți cei prezenți au primit plăcintă cu dovleac și brănză, specific bulgărească, bomboane și flori de primăvară.
Ziua de 3 MARTIE este stabilită oficial ca Ziua Naţională a Bulgariei – de fapt a bulgarilor. Este ziua în care toţi bulgarii din ţara lor şi de pretutindeni, dar şi nebulgarii cu o minimă cultură generală, sărbătoresc sau doar îşi amintesc de eliberarea Bulgariei de sub stăpânirea otomană, după aproape 500 de ani de ocupaţie nemiloasă. Care dintre noi nu ştie cine au fost, pentru ce au luptat şi de ce s-au jertfit Vasil Levski, Hristo Botev şi mulţi, mulţi alţi patrioţi bulgari? Se poate răspnde simplu şi înţelept în câteva cuvinte. Pentru a veni o zi în care bulgarii să zică „Ajunge! Gata!“ Şi această zi a venit. Era 3 MARTIE 1878.